You don't know wether you're coming or going

Se spune ca un vis este o dorinta a inimii, asadar alegerea visurilor si, ulterior, lupta pentru indeplinirea acestora, ne afecteaza profund, in mod direct. Stim ca trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim, insa, uneori, pe parcursul acestei lupte se intampla, des, sa ne simtim descurajati. Suntem adusi sau ajungem intr-un punct in care nu se mai intampla nimic, moment in care incepe sa ne indoim de verosimiliatatea visurilor. Brusc, ceea ce ni se parea ca are sens, acum este  decat o insiruire de posibile greseli sau decizii eronate. Continuam sa credem in visul nostru, sa vrem ca acesta sa se implinesca, sa ne continuam lupta, insa totul pare in zadar. Parca numai depinde de noi, totul, iar acum suntem in asteptarea unui verdict, reprezentat de o posibilitate, o sansa de a continua.

Ne uitam imprejur si realizam ca, in continuare viata noastra este destul de buna, chiar si fara acele visuri, insa nimic numai are rost. Durerea si, in special, confuzia ne acapareaza existent, deoarece stim ca nu am ajuns acolo unde vroiam. Speranta ca nu exista vreun lucru imposibil si ca poate Universul va conspira in favoarea visurilor noastre ne da puterea sa nu cedam, sa nu renuntam.

Adevarul este ca atunci cand ne asteptam cel mai putin, ni se deschide o noua oportunitate.

Ar trebui sa ne amintim ca avem responsabilitatea de a duce la bun sfarsit o calatorie, pe care noi am ales-o, pentru ca doar asa invatam sa luptam cu provocarile clipei. Chiar daca ajungem sa suferim din cauza unor lucruri marunte este gresit sa credem ca nu suntem indeajuns de buni pentru a trai o minune sau sa avem parte de un moment in care totul capata sens, iar viata incepe sa se schimbe conform visurilor noastre.

We will fight to the death

Noi nu traim, incercam, doar, sa invatam cum sa traim, cand adevarul este ca nu stim nici macar ce insemna VIATA. Tot ce facem este sa afirmam ca supravietuim intr-o lume nebuna si intr-un mod sau altul suntem mandrii de acest lucru. Afirmam, acum in mod inconstient, ca tot ceea ce putem face este sa rezistam si sa le aratam celorlalti ca putem fi mai presus decat ei. Acceptam si ne adaptam a ceea ce numim ‘’legea junglei’’ considerand ca este normal ca cei slabi sa cada prada celor mai puternici ( O sa realizam vreodata ca noi nu suntem animale?!).

Am ajuns sa-I sustinem pe cei care spulbera speranta de schimbare in bine a omenirii sau de speranta in general, crezand ca trebuie sa ne mentinem ‘’realismul’’. Ajungem, astfel, sa le dam dreptate celor care spun ca binele a fost o limita de care nu se mai tine cont sau ca in lumea contemporana pentru a profita de acea unica posibilitate, de acea sansa solitara, trebuie sa trecem peste tot ceea ce insemna demnitate, bunatate, compasiune etc.

Noi nu stim sa traim, tot ce stim este sa luptam, intre noi, cu noi, insa doar sa luptam. Pentru ce? Nici noi nu stim… ne mintim si spunem ca pentru o viata mai buna, insa in stilul acesta stim ca asa ceva nu exista.

As vrea sa fie un vinovat pentru toate acestea, insa adevarul este ca ‘vinovatul’ suntem noi toti. Avem lasitatea de a da vina pe cei care au fost inaintea noastra sau care ne conduc, fara sa ne gandim macar ca suntem la fel ca cei de inaintea existentei noastre sau ca supunerea noastra in fata conducatorilor parsivi ar fi de vina pentru traiul de zi cu zi, pe care-l dispretuim atat de mult. Alegem, in continuare sa luptam, in loc sa traim… si da, sunt realista, este extreme de greu sa schimbam ceva. Am observat, de-a lungul timpului, ca atunci cand lucrurile se complica putin sau cand vine vorba de o schimbare de orice fel, nimeni nu incerca, se prefer calea mai usoara, adica, de cele mai multe ori sa ramana in aceeasi situatie, oricat de grea sau neplacuta ar fi.

Realismul din zilele noastre nu este reprezentat de raul care ne inconjoara sau de imposibilitatea unei lumi mai bune, asa cum sustin unii, ci despre constientizarea a cat de vinovati suntem si a cat de greu este sa schimbam ceva, cand oamenii sunt lasi, superficiali, ignoranti si fara speranta ( si la propriu si la figurat).

Viata, in principiu, este alcatuita din credinta, speranta si dragoste. Lipsa credintei, speranta inexistenta si dragostea de bani ne-a adus aici. Suntem atat de prosti ( as vrea sa fie alt cuvant mai potrivit ) si de incompetenti, deoarece ne dam batuti inainte sa intram in lupta.

Este foarte greu, dar de ce asta ar trebui sa ne opresca?

This is your life, you made it this far...

Niciodata nu o sa recunostem, dar mereu o sa vrem mai mult, tot timpul o sa privim in fata si o sa vrem sa ajungem din ce in ce mai sus sau privim doar in trecut si nu vrem sa trecem peste sau ramane blocati in prezent pentru ca este mai usor.

Sa recunoastem, ca mereu exista ceva ce nu este cum ne-am dori si mereu ne axam doar asupra acelui lucru, cand in jurul nostru sunt multe lucruri care trebuiesc spuse, vazute, intelese, invatate… observate, pur si simplu.

Suntem atat de preocupati sa atingem perfectiunea, incat doar pe acest lucru ne bazam. Ciudat este ca stim cu totii ca nu vom ajunge niciodata acolo, insa speranta, dorinta si egoismul ne fac sa mergem inainte, vrand sa devenim cat mai buni, dorind ca cineva sa ne descopere si toata munca noastra sa fie, in sfarsit, apreciata la adevarata sa valoare.

Fie ca recunostem sau nu tot ce ne dorim este mai bine decat avem si este foarte bine asa. Inseamna ca am realizat ceva in viata, lucruri pe care ne putem baza. De asemnea, insemna ca suntem dornici de mai mult, ca avem pentru ce lupta, ca suntem incapatanati.

Luptam sa ajungem in varf, crezand ca odata ajunsi acolo vom fi fericiti. Suntem atat de siguru ca fiind acolo sus, ne vom simti impliniti, pe drum probabil ne intalnim sufletul pereche si totul va fi perfect in acea clipa, vom fi fericiti. 

Ma gandesc ca fericirea si implinirea nu sunt scopul sau rostul existentei noastre. Sa sti cat de greu este sa ajungi unde vrei, sa simti neputinta de a continua si totusi sa gasim forta necesara sa ne ridicam mai presus… Acesta este adevaratul scop. Incercarea, a doua sans, recapatarea credintei pierdute cu mult timp in urma realizarea faptului ca indiferent de stadiu in care suntem putem fi fericiti, chiar daca nu avem motive. Realizam ca munca noastra este apreciata, de noi si cei dragi… Realizam ca nu este vorba despre faptul ca trebuie sa ajungem in varf, ci despre faptul ca traim si ca avem pentru ce lupta.

I don't really know where I'm headed, just enjoyin' the ride

Fiecare om a ramas cu o teama de a intra intr-o lupta. Cu totii am fost mintiti si tradati candva in trecut. Fiacare in parte am suferit din pricina unor lucruri lipsite de insemnatate. Candva, cu totii am esuat in incercarile noastre. Am zis candva ,, da'', cand ar fi trebuit sa zicem ,, nu''. Ne-am indoit de propriile forte si am incercat sa le demonstram celorlalti ca nu sunt pe caleacea buna, cand defapt noi eram cei care aveau nevoie de ajutor. Cu toti ne am mintit, candva, spunand ca ,, Sunt bine.'' cand defapt aveam nevoie de ajutor. Am preferat la un moment dat sa pretinde ca am luat o decizie buna, cand stiam ca gresisem.Fiecare om care a avut cel putin un vis, s-a indoit ca acesta se va implini. Si cu siguranta ne-am indoit de rostul nostru pe Pamant.
Tocmai de aceea suntem oameni, pentru ca ne punem intrebari, pentru ca neincetat cautam o ratiune. Sta in firea noastra sa ne dorim mereu mai mult si sa incercam sa devenim cat mai buni. De multe ori nu stim cand sa ne oprim, iar in clipa in care realizam acest lucru incepem sa ne indoim de noi insine si de puterea noastra.
Avem incredere mai multa incredere in ceilalti, decat avem in noi si in fortele nostre, fie ca recunaostem sau nu. Ar fi mai usor daca doar am crede... Crezanad in minuni, minunile se intampla. Fiind siguri ca propia noastra gandire poate svhimba viata, viata incepe sa se schimbe. Dorind sa gasim dragostea, acesta isi face aparitia.
Trecem prin atatea, in fiecare zi si nici nu ne dam seama. Oricum, toate acestea, fie ca suntem constienti de ele sau nu, fac parte din drumul nostru. Se spune si confirm si eu ca rostul destinatiei, sta in calatorie.
O viata avem, o traim cum stim... superficial, profund, grijuliu, neatent.
( Inspirat din invataturile regasite in cartile lui Paulo Coelho)

We just can't get it right

Pana nu de mult traiam si eu cu aceeasi impresie ca si a celorlalti, cum ca pritenii adevarati ne sunt alaturi in momentele grele ale vietii. Am realizat, totusi, ca ma inselam si ca prietenii adevarati ne sunt alaturi in momentele in care ne putem bucura alaturi de ei.

Cei care ne lasa balta in momentele in care am fi avut cea mai mare nevoie de ei, sunt inconstienti si incompetenti de a-si urma pana si propriul interes.

Mi-am dat semama si am acceptat faptul ca trebuie, oricum, sa trec singura peste greutati, deoarece este vorba de lupta mea, incercarile mele, viata mea, nu a celorlalti.Insa atunci cand reusesc, cand ajung in vraful muntelui, cum s-ar spune, atunci am cea mai mare nevoie de cineva. Acela este momentul in care am nevoie de un umar pe care sa plang, amintindu-mi cat de greu a fost si peste cate am trecut pe parcursul drumului. Aceea este clipa in care am nevoie de o imbratisare, care sa ma motiveze, in care sa simt acel sprijin de care am atat de mare nevoie si tot atunci am nevoie de cineva cu care sa rad, pentru ca am reusit. Bucuria implinirii unui vis nu este la fel de mare, atunci cand nu ai pe cineva alaturi cu care sa o imparti.

Stiu si sustin, de asemenea, faptul ca pe parcursul drumului avem nevoie de cineva care stim ca va veni sa ne salveze, daca vom avea nevoie, Cineva care sa ne amintesca ca nu va fi mereu atat de greu si ca ne spune exact ceea ce avem nevoie sa auzim: ,, O sa reusesti, O sa fie bine!''

We all need saving...

Trebuie sa fie mai mult in acesta lume decat ceea ce vad eu, decat ceea ce vedem noi toti. Refuz sa cred ca este vorba numai de egoism, rautate, superficialitate, suferinta si momente scurte de fericire. Acest intreg ansamblu de incercari pentru a ghici varianta corecta pe care trebuie sa o urmam si de acceptari dureroase, cand nu primim ceea ce ne dorim, nu par corecte.
Chiar si cand vine vorba de fericirea implinirii unui vis, trebuie sa fie vorba de mai mult.
Este incredibil cum totul se leaga, cum totul are o legatura,o explicatie. Dintr-un motiv sau altul, totusi, refuzam sa realizam ca totul este perfect si incepem sa schimbam cat putem, crezand ca facem ceea ce trebuie. Ne lasam prada lucrurilor nesemnificative, nu este vorba de bani sau de faima, nu este vorba nici macar de noi, este vorba despre viata tuturor. De ce sa irosim posibilitatea de a trai intr-o lume benefica pentru noi? Nu trebuie sa fie o viata lipsita de griji sau de probleme, pentru ca trebuie sa demonstram ca meritam ceea ce ne dorim, insa incercarile nu ar trebui sa dureze atat de mult si nu ar trebui sa esueze vreodata. Sa nu omitem faptul ca totul se intampla cu un motiv si nu mereu ne dam seama care este acesta.
Uneori ma intreb cat de mult insemana visurile noastre? Sau daca deciziile pe care le luam au o importanta mai mare decat ne-am putea da noi seama? Incerc sa ma conving ca visurile coincid cu ceea ce este corect pentru noi sa facem, cat traim, iar deciziile pe care le luam, afecetaza la randul lor deciziile celorlalti. Asadar, este esential sa visam, sa ne dorim diverse lucruri, doar ca trebuie sa luptam in nenumarate randuri pentru implinirea lui. Cat despre decizii... sunt extrem de importante, pe langa faptul ca ne definesc, ne conduc catre implinirea destinului nostru sau catre esecul fiecaruia de a se indoi de sine si de a ceda.

Forced to fight

Fi atent, nu sti de unde se iveste urmatoarea oportunitate, urmator moment care te determina sa iei acea decizie decisiva pentru restul vietii tale.
Trebuie sa traim fiecare clipa la intensitate maxima, dar, totusi, unele par sa conteze mai mult decat altele, unele au o importanta mai mare prin simplul fapt ca trebuie sa alegem daca ne implinim viata sau ne-o irosim.
Ai o singura sansa sa te indragostesti de persoana potrivita. Un singur moment din toata viata sa-ti dai seama care din cele 6 miliarde de suflete e cel potrivit pentru tine.
Ai o singura sansa sa profiti de acea oportunitate... acea posibilitate de a-ti implini toate visurile si de a trai exact asa cum ai vrut, de cand ti-ai dat seama ce vrei.
Ai o singura clipa la dispozitie sa iei o decizie. O singura clipa sa iubesti, sa traiesti, sa ajuti, sa te simti ranit, sa ceri ajutor, sa gresesti, sa visezi, sa te regasesti, sa fi cine esti... si aceasta clipa e tot ce ai!
Presiunea e mare, nu e deloc usor sa iti dai seama care este clipa potrivita pentru fiecare lucru din viata ta, nu este nici pe departe usor sa iei mereu deciziile corecte. Totusi, intr-un fel sau altul mereu facem ceea ce trebuie. Ne alegem momentul potrivit, luam deciziile corecte si cumva reusim sa respectam situatia in care ne aflam. Oricat de greu ar fi, apreciem si suntem recunoscatori pentru acea clipa, care este tot ce avem.
Cel putin asa ar trebui sa fie... si asa este pentru mine.
Nu cred ca avem de ce sa ne temem, pentru ca fie ca profitam de fiecare secunda din viata noastra, fie daca luam decizia corecta, ori pe cea gresita, in orice situatie traim. Ma indoiesc ca puteam sa ne bucuram de asta.
Suntem obligati sa continuam, infiferent de situatie, avem obligatia de a ne cauta acea clipa a noastra, suntem obligati sa luptam pentru ea!