Regretted decisions that nobody chose

,,Acum, la douazeci si cinci de ani, sperand intr-o viata ceva mai blanda, Antoine constatase de prea multe ori ca inteligenta te face nefericit, singuratic, sarac, pe cand deghizarea inteligentei iti confera o imortalitate de hartie de ziar si admiratia celor care cred in ce citesc. Cauza nefericirii lui era propria-i minte.

Avea putini priteni, caci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multa toleranta si intelegere. Gusturile lui nedescriminatorii il excludeau din grupurile care se formeaza pe baza dezgusturilor. Curiozitatea si pasiunea lui, care ignorau frontierele si clanurile, faceau din el un strain in propia lui tara. Avea impresia ca o fiinta omeneasca este atat de vasta si de bogata, incat nu exista vanitate mai mare pe lumea asta decat sa fi prea sigur pe tine si fata de necunoscutul pe care il reprezinta lumea.

La un moment dat ii era frica sa nu-si piarda stropul de timiditate si sa intre in tagma celor care te dispretuiesc daca nu-i domini, da cu o vointa indarjita a reusit sa o pastreze ca pe o oaza a personalitatii lui.

Chiar daca incasase rani multe si adanci, asta nu-i inasprise cu nimic caracterul, isi pastra intacta sensibilitatea foarte mare, care renastea mai pura ca niciodata de cate ori era sifonata si lovita. In fine, daca in mod rezonabil, credea in el insusi, se straduia sa nu se creada prea destept, sa nu accepte prea usor ceea ce gandea, caci stia cat de mult le place vorbelor mintii noastre sa ne fie pe plac si sa ne incurajeze, pacalindu-ne.''

                                                                                        ( Martin Page ,, M-am hotarat sa devin prost’’)

We don't know why we feel how we feel inside

Intregul  ansamblu de ganduri, fapte, exteriorizare a sentimentelor, puterea cu care trecem peste obstacolele vietii, modul in care facem fata stresului sau a situatiilor extreme si chiar rutina de zi cu zi... ne defineste, sunt parte din cine suntem.

Astfel, ca sa stim cine suntem noi cu adevarat, trebuie sa trecem prin foarte multe situatii diferite si sa ne mentinem obiectivitatea. Trebuie sa ne acceptam atat defectele, cat si calitatile, deoarece orice om are mai mult sau mai putin din fiecare. Este necesar sa fim indeajuns de intelepti sa acceptam faptul ca niciodata nu vom fi cum ne dorim noi, pe deplin. Avand acesta manie de a tinti catre perfectiune sau de cele mai multe ori, mereu cu o treapta mai sus fata de cea pe care ne aflam, ajungem sa uitam ca am avansat mai mult decat am fi crezut ca suntem in stare.

De asemenea, momentele in care incepem sa ne indoim de noi insine sunt, defapt, momentele in care cu foarte putin efort ne regasim si mai invatam cate ceva despre noi.

Daca suntem atenti, vom observa ca in fiecare zi ne comportam si reactionam diferit, fata de ziua precedenta, deoarece trairile noastre se schimba, deoarece mai invatam cate ceva despre noi si in special, pentru ca incercam sa eliminam eventualele greseli pe care le-am facut in ziua precedenta.

Se spune ca toata lumea este la fel, insa in acelasi timp este diferita... Eu cred ca toti oameni au aceleasi preocupari,aceleasi nevoi, aceleasi scopuri in viata si aceeasi infatisare. Evident, pe parcursul vietii preocuparile si idealurile se schimba, se maturizeaza si prin contur. In acelasi timp, totusi, diferenta consta in modul cu care ne traim viata. Acest lucru ne diferentiaza complet de ceilalti. Alegerile, calea pe care alegem sa mergem, greselile pe care le facem si chiar compasiunea de care dam dovada difera de la fiecare om.

You've reach the end, beging again now

Este stabilit, deja, faptul ca toata existenta oamenilor pe Pamant se reduce la implinirea destinelor si, implicit, la atingerea fericirii.

Totusi, lupta pe care o ducem zilnic, fie cu noi insine, fie cu ceilalti, fie cu propriul nostru destin ne conduce uneori catre momente dificile, care pentru a fi depasite  necesita  mai multa putere, incredere si energie.

Ajungem, involuntar, sa ne indoim si sa uitam de noi respectiv de visurile noastre, datorita faptului ca inevitabilul ne pune la incercare in moduri dure si aparent nedrepte. Ni se pare normal sa facem fata acestor provocari si sa mergem mai departe, insa de cele mai multe ori alegem sa ne impacam cu suferinta si atat. Numai tinem cont de nimic altceva, ne canalizam energiile doar asupra suferintei si a durerii, nevrand sa schimbam ceva.

Nu acceptam si nu ne gandim la adevarata insemnatate a acestor provocari, doar ramanem blocati in ele de propria noastra vointa. Nu vrem sa intelegem ca rostul lor este sa ne intaresca, sa ne arate unde am gresit si probabil sa ne invete cum sa suportam consecintele propriilor noastre fapte.

Nu doar aici gresim. Ideea este ca toata lumea poate face fata suferintei si durerii. Suntem inzestrati cu acesta putere, pentru ca ,, Dumnezeu ne da doar cat putem duce’’. In zadar, incercam sa demonstram ceva, daca ne complacem intr-o astfel de situatie. Putini sunt, insa, cei care sunt constienti ca pot fi fericiti, chiar si atunci cand totul merge pe dos.

Intr-o astfel de lume, ca cea in care traim acum, adevaratii invingatori accepta si se lupta sa fie fericiti, pentru ca tristetea si suferinta sunt lucruri intalnite prea mult prea des, la oricine. Cati dintre noi putem spune ca avem puterea sa fim fericiti?

Nu vrem sa acceptam ceea ce poate fi bine, ramane, in schimb, blocati in tot ce poate merge prost! 

(Atragem ceea ce gandim.)

You don't know wether you're coming or going

Se spune ca un vis este o dorinta a inimii, asadar alegerea visurilor si, ulterior, lupta pentru indeplinirea acestora, ne afecteaza profund, in mod direct. Stim ca trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim, insa, uneori, pe parcursul acestei lupte se intampla, des, sa ne simtim descurajati. Suntem adusi sau ajungem intr-un punct in care nu se mai intampla nimic, moment in care incepe sa ne indoim de verosimiliatatea visurilor. Brusc, ceea ce ni se parea ca are sens, acum este  decat o insiruire de posibile greseli sau decizii eronate. Continuam sa credem in visul nostru, sa vrem ca acesta sa se implinesca, sa ne continuam lupta, insa totul pare in zadar. Parca numai depinde de noi, totul, iar acum suntem in asteptarea unui verdict, reprezentat de o posibilitate, o sansa de a continua.

Ne uitam imprejur si realizam ca, in continuare viata noastra este destul de buna, chiar si fara acele visuri, insa nimic numai are rost. Durerea si, in special, confuzia ne acapareaza existent, deoarece stim ca nu am ajuns acolo unde vroiam. Speranta ca nu exista vreun lucru imposibil si ca poate Universul va conspira in favoarea visurilor noastre ne da puterea sa nu cedam, sa nu renuntam.

Adevarul este ca atunci cand ne asteptam cel mai putin, ni se deschide o noua oportunitate.

Ar trebui sa ne amintim ca avem responsabilitatea de a duce la bun sfarsit o calatorie, pe care noi am ales-o, pentru ca doar asa invatam sa luptam cu provocarile clipei. Chiar daca ajungem sa suferim din cauza unor lucruri marunte este gresit sa credem ca nu suntem indeajuns de buni pentru a trai o minune sau sa avem parte de un moment in care totul capata sens, iar viata incepe sa se schimbe conform visurilor noastre.

We will fight to the death

Noi nu traim, incercam, doar, sa invatam cum sa traim, cand adevarul este ca nu stim nici macar ce insemna VIATA. Tot ce facem este sa afirmam ca supravietuim intr-o lume nebuna si intr-un mod sau altul suntem mandrii de acest lucru. Afirmam, acum in mod inconstient, ca tot ceea ce putem face este sa rezistam si sa le aratam celorlalti ca putem fi mai presus decat ei. Acceptam si ne adaptam a ceea ce numim ‘’legea junglei’’ considerand ca este normal ca cei slabi sa cada prada celor mai puternici ( O sa realizam vreodata ca noi nu suntem animale?!).

Am ajuns sa-I sustinem pe cei care spulbera speranta de schimbare in bine a omenirii sau de speranta in general, crezand ca trebuie sa ne mentinem ‘’realismul’’. Ajungem, astfel, sa le dam dreptate celor care spun ca binele a fost o limita de care nu se mai tine cont sau ca in lumea contemporana pentru a profita de acea unica posibilitate, de acea sansa solitara, trebuie sa trecem peste tot ceea ce insemna demnitate, bunatate, compasiune etc.

Noi nu stim sa traim, tot ce stim este sa luptam, intre noi, cu noi, insa doar sa luptam. Pentru ce? Nici noi nu stim… ne mintim si spunem ca pentru o viata mai buna, insa in stilul acesta stim ca asa ceva nu exista.

As vrea sa fie un vinovat pentru toate acestea, insa adevarul este ca ‘vinovatul’ suntem noi toti. Avem lasitatea de a da vina pe cei care au fost inaintea noastra sau care ne conduc, fara sa ne gandim macar ca suntem la fel ca cei de inaintea existentei noastre sau ca supunerea noastra in fata conducatorilor parsivi ar fi de vina pentru traiul de zi cu zi, pe care-l dispretuim atat de mult. Alegem, in continuare sa luptam, in loc sa traim… si da, sunt realista, este extreme de greu sa schimbam ceva. Am observat, de-a lungul timpului, ca atunci cand lucrurile se complica putin sau cand vine vorba de o schimbare de orice fel, nimeni nu incerca, se prefer calea mai usoara, adica, de cele mai multe ori sa ramana in aceeasi situatie, oricat de grea sau neplacuta ar fi.

Realismul din zilele noastre nu este reprezentat de raul care ne inconjoara sau de imposibilitatea unei lumi mai bune, asa cum sustin unii, ci despre constientizarea a cat de vinovati suntem si a cat de greu este sa schimbam ceva, cand oamenii sunt lasi, superficiali, ignoranti si fara speranta ( si la propriu si la figurat).

Viata, in principiu, este alcatuita din credinta, speranta si dragoste. Lipsa credintei, speranta inexistenta si dragostea de bani ne-a adus aici. Suntem atat de prosti ( as vrea sa fie alt cuvant mai potrivit ) si de incompetenti, deoarece ne dam batuti inainte sa intram in lupta.

Este foarte greu, dar de ce asta ar trebui sa ne opresca?

This is your life, you made it this far...

Niciodata nu o sa recunostem, dar mereu o sa vrem mai mult, tot timpul o sa privim in fata si o sa vrem sa ajungem din ce in ce mai sus sau privim doar in trecut si nu vrem sa trecem peste sau ramane blocati in prezent pentru ca este mai usor.

Sa recunoastem, ca mereu exista ceva ce nu este cum ne-am dori si mereu ne axam doar asupra acelui lucru, cand in jurul nostru sunt multe lucruri care trebuiesc spuse, vazute, intelese, invatate… observate, pur si simplu.

Suntem atat de preocupati sa atingem perfectiunea, incat doar pe acest lucru ne bazam. Ciudat este ca stim cu totii ca nu vom ajunge niciodata acolo, insa speranta, dorinta si egoismul ne fac sa mergem inainte, vrand sa devenim cat mai buni, dorind ca cineva sa ne descopere si toata munca noastra sa fie, in sfarsit, apreciata la adevarata sa valoare.

Fie ca recunostem sau nu tot ce ne dorim este mai bine decat avem si este foarte bine asa. Inseamna ca am realizat ceva in viata, lucruri pe care ne putem baza. De asemnea, insemna ca suntem dornici de mai mult, ca avem pentru ce lupta, ca suntem incapatanati.

Luptam sa ajungem in varf, crezand ca odata ajunsi acolo vom fi fericiti. Suntem atat de siguru ca fiind acolo sus, ne vom simti impliniti, pe drum probabil ne intalnim sufletul pereche si totul va fi perfect in acea clipa, vom fi fericiti. 

Ma gandesc ca fericirea si implinirea nu sunt scopul sau rostul existentei noastre. Sa sti cat de greu este sa ajungi unde vrei, sa simti neputinta de a continua si totusi sa gasim forta necesara sa ne ridicam mai presus… Acesta este adevaratul scop. Incercarea, a doua sans, recapatarea credintei pierdute cu mult timp in urma realizarea faptului ca indiferent de stadiu in care suntem putem fi fericiti, chiar daca nu avem motive. Realizam ca munca noastra este apreciata, de noi si cei dragi… Realizam ca nu este vorba despre faptul ca trebuie sa ajungem in varf, ci despre faptul ca traim si ca avem pentru ce lupta.

I don't really know where I'm headed, just enjoyin' the ride

Fiecare om a ramas cu o teama de a intra intr-o lupta. Cu totii am fost mintiti si tradati candva in trecut. Fiacare in parte am suferit din pricina unor lucruri lipsite de insemnatate. Candva, cu totii am esuat in incercarile noastre. Am zis candva ,, da'', cand ar fi trebuit sa zicem ,, nu''. Ne-am indoit de propriile forte si am incercat sa le demonstram celorlalti ca nu sunt pe caleacea buna, cand defapt noi eram cei care aveau nevoie de ajutor. Cu toti ne am mintit, candva, spunand ca ,, Sunt bine.'' cand defapt aveam nevoie de ajutor. Am preferat la un moment dat sa pretinde ca am luat o decizie buna, cand stiam ca gresisem.Fiecare om care a avut cel putin un vis, s-a indoit ca acesta se va implini. Si cu siguranta ne-am indoit de rostul nostru pe Pamant.
Tocmai de aceea suntem oameni, pentru ca ne punem intrebari, pentru ca neincetat cautam o ratiune. Sta in firea noastra sa ne dorim mereu mai mult si sa incercam sa devenim cat mai buni. De multe ori nu stim cand sa ne oprim, iar in clipa in care realizam acest lucru incepem sa ne indoim de noi insine si de puterea noastra.
Avem incredere mai multa incredere in ceilalti, decat avem in noi si in fortele nostre, fie ca recunaostem sau nu. Ar fi mai usor daca doar am crede... Crezanad in minuni, minunile se intampla. Fiind siguri ca propia noastra gandire poate svhimba viata, viata incepe sa se schimbe. Dorind sa gasim dragostea, acesta isi face aparitia.
Trecem prin atatea, in fiecare zi si nici nu ne dam seama. Oricum, toate acestea, fie ca suntem constienti de ele sau nu, fac parte din drumul nostru. Se spune si confirm si eu ca rostul destinatiei, sta in calatorie.
O viata avem, o traim cum stim... superficial, profund, grijuliu, neatent.
( Inspirat din invataturile regasite in cartile lui Paulo Coelho)