Plănuieşte un miracol

Când vine vorba de oameni nimic nu e universal. Adevărul este că încercăm doar să pretindem că îi cunoaștem pe ceilalţi, când nu facem decât să ne descoperim pe noi înșine.
Un om nu poate schimba un alt om, cel mult îl poate influenţa sau îl poate manipula. Adevărata schimbare vine din interior, nu din exterior. Nu te lupţi cu nimeni înafară de tine atunci când îţi impui un lucru. Ești singurul care este în control, atâta timp cât știi să-ţi controlezi spiritul.
Pentru că a avea o influenţă asupra unei persoane înseamnă să-ţi oferi propriul suflet. Acea persoană nu mai are propriile gânduri și nu se mai înflăcărează de propriile pasiuni. Virtuţile sale nu-i mai aparţin. Păcatele sale, dacă există așa ceva, sunt împrumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva, un actor ce interpretează un rol ce n-a fost scris pentru el. Scopul vieţii este perfecţionarea personală. Împlinirea desăvârșită a propriei firi – aceasta este motivul pentru care fiecare din noi trăiește pe acest pămant. Oamenii se tem de ei înșiși în ziua de azi. Au uitat de ei…
Ne gândim la noi ca fiind oameni în căutarea unei treziri spirituale când, de fapt, suntem fiinţe spirituale în încercarea de a ne conecta cu o trezire omenească. Privindu-te din perspectiva propriului tău suflet vei putea să îţi amintești de ce și pentru ce ai venit aici.

Adevărul este cheia și, totodată, deţine răspunsurile întrebărilor tale. Datorită oamenilor de multe ori nu va fii scos la lumină, tocmai pentru că se tem de puterea lui. Toată lumea se teme de el, cu toate că paradoxal, cu toţii pretindem că suntem ghizi într-o lume în care doar nouă ni s-au împărtășit tainele adevărului. Suntem atât de naivi…
Când crești descoperi că ai apărat minciuni, că te-ai minţit sau că ai suferit prostește. Dacă crezi în tine, nu trebuie să te judeci, dar nici nu vei lăsa aceste greșeli să se repete.
Suntem călători într-o aventura cosmică, bucăţi din Univers ce se mișcă libere, ce iubesc și plâng în infinit. Viaţa chiar este infinită pentru cel ce știe să trăiască. Acum e un moment preţios, este o mică poartă către eternitate.
Poate tocmai aceasta este chiar clipa ta… doar a ta, momentul tău special și prevestitor, unicul dintre toate momentele, dintotdeauna.
Desigur, nu suntem învăţaţi să conștientizăm puterea pe care o deţinem, tocmai de aceea este o virtute tot ceea ce deformează, tulbură sau ne îndrumă să îi compromitem societăţii mersul.
Este o virtute ceea ce ne face să trăim atlfel decât ne este impus.

Pot pentru că trebuie

Tu ce faci când lucrurile se schimbă?

În teorie, te adaptezi, îţi împlineşti condiţia umană de bază, şi anume aceea care vorbeşte despre capacitatea noastră de adaptabilitate, că doar... d'asta a supravieţuit omul atâta timp. Îţi laşi maturitatea să te conducă şi accepţi că orice schimbare e benefică, e în folosul tău, aduce ceva mai bun în existenţa ta, pentru că nimic nu e întâmplător, totul e menit. Chiar dacă nu vezi acel lucru bun în respectiva schimbare, nu contează, mergi înainte, că sigur se va releva cu timpul. Da, trebuie să ai si răbdare, astfel încât lucrurile să prindă sens.

Totuşi, lăsând teoria la o parte... TU ce faci când lucrurile se schimbă?

Eu... rămân blocată în frică sau în regret, încă nu ştiu sigur. Ştiu teoria, încerc din răsputeri să mi-o asum, culmea... chiar cred în ea, dar poate unii oameni nu sunt făcuţi să se adapteze aşa uşor schimbărilor. Poate unii oameni sunt prea ataşaţi de prezent şi nu vor să cadă în incertitudinea viitorului.

Nu cred că îi invidiez pe cei care se adaptează uşor oricărei situaţii, pentru că mă gândesc că poate n-au fost pe deplin mulţumiţi cu ceea ce aveau şi mereu sperau şi căutau mai mult. De asemenea, nu-i simpatizez nici pe cei ca mine, pentru că unul din adevărurile fundamentale ale vieţii e că timpul trece şi oricât am încerca... asta nu o vom putea schimba vreodată.

Acum mă întreb altceva. Mă întreb... ce rămâne de făcut? 

,, Faci totul să fie mai greu''

Adevărul este că ajungi să iubeşti atât de mult, încât te pierzi în existenţa celui care-ţi domină inima. Şi asta nu e corect, nu e corect faţă de tine... Iubeşte-l, iubeşte-l nebuneşte, dar nu te pierde, pentru că în nopţile în care sunteţi nevoiţi să dormiţi în paturi separate, sufletul tău plânge, în loc să râdă că are de cine să-i fie dor.
Pe tine cine te iubeşte? Pe tine cine te iubeşte la fel de mult pe cât îl iubeşti tu pe el? Nu contează dacă el uită de tine. Dacă e Acela care îţi e menit o să apară în ultima clipă şi o să te ridice de jos, dar dacă nu... Şi chit că e el Acela... meriţi, până se trezeşte, să fii iubită la aceeaşi intensitate cu care iubeşti... aşa că iubeşte-te şi pe tine.
Între timp, ţie nu-ţi pot cere să mă înţelegi, nici eu nu ştiu de ce îmi este sufletul atât de rebel şi nesătul. Am impresia că bat pasul pe loc, că nu fac destul de mult, mă sufoc şi plec fără să aleg o destinaţie.
Trăiesc o luptă în care binele pe care-l fac pare prea puţin şi obstacolele lasă o cicatrice mult prea adâncă. Învelişul inimii este prea subţire, dăruiesc şi uit să mai primesc, iubesc şi uit să-mi vi...ndec sufletul.
Nu-mi este frică de dragoste, dar mă tem că oferind atât de mult, am să mă pierd şi pe mine. Să nu mă laşi să tac, pentru că tăcerea este începutul sfarşitului. Să nu mă laşi să plâng, pentru că atunci inima mea va crede că nu-ţi pasă.

Iniţierea

,, Iniţierea se află în miezul oricărei existenţe umane autentice. Şi aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viaţă umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferinţă, pierderea şi recucerirea eului propriu, << moarte şi înviere>>; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om îşi vede viaţa ca pe un eşec. În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranţă pare să ofere o soluţie: aceea de a-şi lua viaţa de la capăt. Dacă putem spune că iniţierea constituie o dimensiune specifică a existenţei umane este înainte de toate pentru că numai iniţierea conferă morţii o funcţie pozitivă: aceea de a pregăti noua naştere sporotială, accesul la un mod de a fi nesupus acţiunilor devastatoare ale Timpului. "
- Mircea Eliade

For love's sake, don't pretend

I could wipe the tears from your eyes, but never could I wipe tears coming from the crux of your soul. I could give you words from my soul though... Listen, my love, and listen close. Agony is there, that loneliness you feel when you see him is more then real and the sadness that perpetually lurks within you, exists too. They must have told you that these are bad and how you must wear masks and pretend to keep them off. But, but, but...
You do realize they are as much you as is the feeling of bliss and love? Hear their voice. Listen to them. It may hurt for a while, but for love's sake, don't pretend. While treading on this life's path, somehow you will realize that each thing you feel; you feel for a reason.
She was always shunned away for feeling way too much. Indeed, she did make everything too hard for herself by taking every damn thing on her bones, But what can she do? You can't blame the sea for creating waves, nor the moon for reflecting light, or the stars for shining bright among the darkness of night. She, indeed, believed that we are supposed to feel each and every little thing and for her, that was the only way to really live.
- HD

Psyche si Eros ( psihicul si iubirea )

,, A fost odata fiica unui rege, o furmusete admirata de toti, dar pe care nu indraznea nimeni sa o ceara in casatorie. Disperat regele i-a cerut ajutorul zeului Apollo. Acesta i-a spus ca Psyche trebuia lasata singura, imbracata in straie cernite pe varful unui munte. Inainte de revarsatul zorilor, un srape va veni sa se insoare cu ea. Regele i-a dat ascultare. Psyche a asteptat toata noaptea, murind de frica si frig, venirea sotului ei. Pana la urma a adormit. Cand s-a trezit, s-a pomenit intr-un palat frumos, incununata ca regina. In fiecare noapte sotul ei venea la ea si faceau dragoste. El i-a pus o singura conditie: sa aiba incredere deplina in el si sa nu incerce sa-i vada chipul niciodata. Psyche a trait fericita mult timp. Avea o viata indestulata si era indragostita de barbatul care venea la ea naopte de noapte. Totusi, din cand in cand, ii era teama sa nu fie maritata cu un monstru. Intr-o dimineata, cand sotul ei dormea, a aprins un opait. Atunci l-a vazut pe Eros, un barbat de o nesemuita frumusete, culcat langa ea. Lumina l-a trezit. Vazand ca femeia pe care o iubea nu a fost in stare sa-i implineasca singura dorinta, Eros a disparut. Ca sa-i recastige dragostea, Psyche s-a supus unor munci pe care i le-a impus Afrodita, mama lui Eros. Nu-i nevoie sa spun ca soacra invidia frumusetea nurorii si a facut tot ce-i statea in putinta ca sa impiedice impacarea celor doi soti. Pe cand indeplinea aceste munci, Psyche a deschis o cutie si a cazut intr-un somn adanc. Si Eros era indragostit si s-a cait ca nu fusese mai ingaduitor. A reusit sa intre in palat sa o trezeasca cu varful sagetii.
- Era sa pieri din cauza curiozitatii tale, a spus el. Cautai siguranta in cunoastere si ai distrus legatura noastra.
Dar in iubire nimic nu e distrus pentru totdeauna. Incredintati de aceasta, cei doi au mers la Zeus implorandu-l sa le faca uniunea indestructibila. Zeus s-a indurat de cei doi indragostiti si s-a folosit de argumente si de amenintari pana a reusit s-o imbuneze pe Afrodita.
Din ziua aceea Psyche ( partea din noi inconstienta, totusi logica ) si Eros ( iubirea ) au ramas impreuna pentru totdeauna.''
- Adulterul, de Paulo Coelho

Time for me to stand in my truth

     What else do you need? What service can I rander for you today? Am I here to stroke you ego? Am I your cheerleader? Am I here to wipe your tears? Am I your nanny? Am I here to fight the bullies? Maybe I am here to make you feel good... Maybe I'm your dealer, maybe I'm here to make you feel hot and manly and ready... so you can forget at least for a second about your life. Is that what I am?
     What else am I supposed to be? I lie in bed every night, and I play our relationship over and over in my head, like a movie. We meet, we fall in love, we can't stop ourselves, we're meant to be, I give up everything inside me and then it stops. The movie just stops. I don't know how it ends.

     I have to take care of myself. I can't spend all my time worrying about you. Everyone's doing this... it's about you, what you want, what you need. It has to be about what I want, what I need too.

     It's me. Nothing would've happened... None of it would be happening if it weren't for me. The only common denominator is me. I'm in the center, I'm the eye of the storm. This is me doing what I do best. I'm handling this, I'm fixing this. I have been over every option, I have looked at it from every angle, and I have hoped and preyed that I was wrong. I have tried to pretend that I didn't know what the answer is, but I do. So, now it's time for me to stand in my truth. It's me. I'm the thing that needs to be fixed, I'm the thing that needs to be handled. I'm the scandal.

-(c): Scandal