Not the girl the guy gets at the end of the movie

When she cried, the tears felt down and burried themselves deep within the Earth. She wanted to know that her pain has power, and she was so hurt that she wanted to share it with the world. Her solitude pushed her towards herself, and she was so alone until she wasn't anymore. Through the chaos of her mind, she always felt like she was made to understand, not to be understood, but this time was different, reality pushed her to grow in the most poetic and devastating way. The world didn't stop to listen to her, tho'... everything kept moving forward, while she was frozen in time. Even if the world is full of empty people, the fire in her soul touched Earth's spirit. And sometimes, towards dawn and near dusk, you could find each flower still weeping in her pain.

But here's the thing about a strong heart that loves, suffers and despairs yet has the courage to hope, believe and love again - it's not going to wait in the dark anymore, instead it's going to bring all the courage to turn and face the darkness and shine it's own light. And just like that her world stopped. 'Cause one voice is enough to make sleeping giants wake up, to make armies put their hands up, and watch whole nations stand up.

She always have lived in a constant terror of herself. Doubt had married her fear, and moved into her mind, where it built casteles and ruled kingdoms and reigned over her heart, bowing her will to its whispers until she was terrified to disobey, too terrrified to disagree. The fact that she is an eternally, devastatingly romantic didn't help either. She wanted to explain to everyone that romantic doesn't mean "sugary". It's dark and tormanted - the furor of passion, the despair of an idealism that you can't attain. Ordinary was not in her nature. She was way too much for every sould she touched, and she tried to hide it off to the point she wasn't enough for others. By the end of the day, the world breaks everyone, and some are strong at the broken places.

She is on her own now; she learned how to deal with the world, and how she should handle herself. She came across a risk, a mystery and the most certain thing she'd ever known. Strangely, the flowers that were feeding from her pain, blossomed into turning her life around.

Drink about that. Smoke about that. Don't talk about that.

,,Azvârliţi de cunoaştere în timp, ni s-a hărăzit astfel un destin. Căci nu există destin decât în afara paradisului. Dacă am fi decăzut dintr-o inocenţă completă, totală, adevărată, am regretat-o cu atâta vehemenţă încât nimic n-ar fi mai presus de dorinţa noastră de a o recuceri." - E. Cioran

Practic, vorbim despre o fugă continuă după ceea ce am fi putut avea, dacă nu am fi complicat lucrurile. Totuşi, să rămâi ignorant; să negi raţiunea până într-o astfel de manieră este de condamnat, pentru că nimic din ce merită cu adevărat nu este accesibil tuturor; şi nu din principiu, ci pentru că efortul de a ajunge acolo îţi demonstrează şi scopul, implicit determinarea.

Oricum omul nu se poate fixa pe ceea ce este, şi nici nu poate constata sau suporta realul fără să vrea să îl transforme.

Cum am putea?! "Egosimul" de a te cunoaşte şi de a avea curajul să-ţi trăieşti viaţa exact aşa cum vrei, fără să dai explicaţii inutile celor ce nu vor sa accepte o altă realitate decât a lor este şi va fi mereu singura constantă din viaţa noastră. Sau cel puţin din a mea...

E greu să-ţi permiţi să faci greşeli, e greu să tânjeşti după un ideal care ştii că e foarte puţin probabil să fie atins, e greu să ai speranţă continuă şi, mai presus de toate, e greu să te ierţi pentru faptul că îţi setezi constant şi iraţional aşteptări din partea celorlalţi.

...Poate nu e neapărat vorba că încercăm să transformăm realul, poate e vorba doar de perspectivele din care privim realul. Subiectivismul (sau mai bine spus, trăirile alea intense care îţi stârnesc curiozitatea şi dorinţa) ne împinge către o singură perspectivă, care de multe ori (în cazul meu) e departe de realul obiectiv. Aşa că învăţăm, cum am învăţat şi eu prin cel mai dificil mod pe care puteam să îl suport, învăţăm să ne axăm pe raţiune sau cunoaştere sau analogii sau toate la un loc; pentru că aşa ajungem să ne apropiem mai mult de perspectiva real obiectivă. 

Evident, cu cât distanţa dintre cele două este mai mare, la fel e şi şocul.

Dar ştim că este posibil ca două perspective diferite să fie în acelaşi timp perfect real-obiective, în funcţie de circumstanţe. Sau cel puţin asta îmi place mie să cred.

Nu ştiu, cred că pot să reduc toate ideile la o singură întrebare pe care mi-o pun în fiecare seară: E viaţă sau e destin?

Messy vs. Easy

Because it’s not about that; it’s not about it being easy, or complicated; a right decision or a deviation from what you need; it’s not even about the truth or whatever you tell yourself to get though the cold nights. It’s all about one more minute. One more second, and then another, and another, and another... until you reach that sixtieth second of that exact minute. Because going one more round, one more moment can define your potential you’re choosing to persue forward. It gives you clarity, but not the pretty kind. It gives you the biggest pain you ever felt, it destroys every mountain you have ever built for your own protection, it puts the whole world on your shoulders, and it grabs each part of your ego putting the pieces in some sort of a puzzle that can intensify your deepest fear. And all of that in only 4 seconds. Afterwards, when it seems like you’ve got past the clouds, the reality of life becomes unbearable. You see it, you get that clarity that you’ve been reaching for, and it hurts. Who said that reality is pretty? Our intelligence can define in what reality we are living in. But, getting clarity?! Huh. We are talking about having access to the reality of others. You can’t judge it. You can’t change it. You just need to have the strength in you to dodge every single one of them at the right time, in the right way, and getting the best out of it. And that... is sad; reaching that point gives you by default a certain understanding of things; and, once again, that is sad. So, you will get stuck in there for around 56 seconds. I’ll give you a tip... it’s the loneliest place I can think of. 

Now you see it?

Of course, you connot get out of that; of course, you cannot unsee it, or be able to just forget about it and move back to the clouds. Of course, you will stick to it, and learn how to master that, how to train that clarity to stay awake 24/7. It’s all about that minute. You understand once again what is it all about. And it’s worth it. It’s not supposed to be easy. By the end of the day... everything is about choosing the truth of the mess we are living in, and not someone else’s easy way of existing.

It's a man's world

       Aproape că a devenit clişeică şi senzaţia în care ai impresia că poţi să salvezi lumea, în care ştii că tot ce faci, tot ce simţi, tot ce gâdeşti te aduce mai aproape de a le arăta lor cine eşti şi altora cine sunt ei. În egală măsură (şi mă refer aici la aceeaşi intensitate), senzaţia de a vrea să distrugi totul şi să o iei de la început ridică alte probleme, altele decât superficialitatea cu care este privită realitatea.
Apele sunt tulburi şi periculoase când te afli la graniţa dintre iluzia iubirii şi cinism.

       Mulţi au certitudinea că te cunosc, au impresia că îţi ştiu slăbiciunile şi limitările, când de fapt tot ce caută e să înţeleagă la ce nivel se pot folosi de tot ce ai mai de preţ. Pretind toţi că te cunosc, de parcă ei îţi dau doza de speranţă ca să crezi fie în câte ai putea să realizezi, fie ca nu poţi mai mult decât îţi oferă iubire lor. Sunt oamenii ignoranţi (faţă de tine sau chiar faţă de propria lor condiţie) care caută să înţeleagă doar cât vor să înţeleagă, oamenii care încearcă să se folosească de ceea ce eşti, pentru că ei nu au cum să ajungă acolo. După toate astea, tot te intrebi de ce nu poţi să adormi fără să simţi presiunea moralităţii sau de ce te trezeşti mai nervos decât erai cu câteva ore înainte să închizi ochii şi să ajungi în lumea aia care îţi atestă că mai departe de atât... nu e nimic. Aşa ajungi să nu mai fii copilul cu slăbiciuni de altă dată şi să ajungi slăbiciunea altora, prin carcaterul pe care ţi l-ai format din cauza lor.

       S-au născut furtuni în tine, şi-ncă alegi să taci într-o lume în care cuvintele distrug lumile altora. O să te pierzi dacă uiţi diferenţa dintre compromis şi rezolvare, o să uiţi că poţi să întorci tot pământul invers pentru ce iubeşti... şi că deja te-ai îndrăgostit de tot ce poţi crea, tot ce poţi cuceri.

       Uneori trebuie să mai pierzi unele bătălii, ca să nu pierzi războaiele pe are le duci cu tine împotriva lor.

       La finalul zilei, te chinui să nu aparţii nimănui şi nu înţelegi câtă nevoie ai de fapt de cineva care să-ţi amintească că luminile de pe cer sunt stele şi că paginile în istorie le scrii fără să pui nimic pe foaie.

Friends

,, It’s me. Nothing would’ve happened... None of it would be happening if it weren’t for me. The only common denominator is me. I’m the center. I’m the eye of the storm. (... ) It’s me. I’m the thing that needs to be fixed. I’m the thing that needs to be handled.’’ 

E stupid... Sunt prea departe de ceea ce as putea sa iti ofer. Sunt prea departe de ce ai putea tu sa imi oferi. Nu sunt acolo.

Stiu unde esti, stiu ce vrei, stiu ce asteptari ai de la viata si ce iti doresti tu sa faci pentru tine... si vreau ca toate astea sa se intample... pentru ca meriti! 
Dar eu... raman blocata in acelasi cerc, raman in acelasi punct din care vreau sa plec. Fac to posibilul, fac tot ce imi sta in putere sa tac, sa nu am nevoie de tine la finalul zilei, sa nu cred ca ceea ce as putea sa devin depinde de tine, pentru ca stiu ca nu e asa. Totusi, sunt slaba, si iti cer sa nu fugi... cand lumea mea e orice mai putin haos. Sa mai zica cineva ca nu sunt naiva!... 
Nu, nu ma vezi doar pe cat pretinzi. Si poate nu sunt doar cineva pe care te poti baza sau cineva cu care te poti distra, dar cu siguranta doar de atat ai nevoie in momentul de fata.

Nu am negat niciodata ca cea mai grea parte pentru mine o sa fie sa nu imi creez asteptari... sa nu cred ca vreodata o sa pot fii vazuta drept mai mult de atat... 
It's both a blessing and a curse to feel everything so very deeply, right?! 

Inainte sa inceapa toata treaba asta cu noi, m-am gandit ca ar fi ipocrit din partea mea sa iti cer (cum de altfel am facut-o) sa nu fiu considerata doar un nume intr-o lista sau sa ma intelegi, fara ca eu sa iti ofer macar incredere in omul care esti sau care iti doresti sa devii. Nu regret, pentru ca stiu ca meriti. 

Tot caut sa primesc raspunsuri la intrebari irelevante, tot caut sa gasesc ceva in comportamentul tau care sa imi arate ca nu sunt vazuta doar ca o furtuna prin niste ochi caprui... caut certitudini in lucruri pe care le-am stabilit de comun acord ca nu ar trebui vreodata sa fie atat de intense. Talking about not having expectations... Crede-ma ca ma lupt cu toata fiinta mea sa nu fie asa! Crede-ma cand iti spun ca nu stiu cum sa fac ca sa nu simt lucrurile atat de intens pe cat o fac. Adevarul e ca nici nu stiu de ce ar trebui sa schimb asta la mine... cert e ca am fost dispusa sa o fac, cumva inca sunt, dar stiu ca nu e o schimbare care m-ar ajuta, ar fi doar o schimbare care m-ar ajuta sa continui lucrurile cu tine.

The truth is that in the end...
,,I want you to know, I need you to know, not choosing me is okay. I can’t allow you to make me play secondary field. I can’t allow you to trick me into being as much as a inconvenient to you. I want to be a priority, I won’t settle to be just an endless circle of you having me when you can’t have anyone else.’’

... And I don't want you to be my biggest ''what if'', I'd rather have you as my biggest ,,maybe''.

Turn that pain into power

          Îţi laşi sufletul în fiecare loc în care inima ta a bătut mai repede, sau în care ţi s-a tăiat respiraţia, sau în momentele când încerci să chemi în tăcere pe cineva de care îţi e dor...

            Când nici măcar acea primă poză, cu nişte trandafiri albi, nu mai are puterea să-ţi amintească de momentul în care nici frunzele nu mai îndrăzneau să cadă într-o noapte târzie de toamnă... Rămân, în schimb, mărturii al timpului trecut, atestări ale amintirilor şi a bucăţilor din tine lăsate fie în locuri specifice, fie în grija altora.

            Îţi spui în sinea ta ca nu poţi să condamni oamenii pentru ceea ce simt şi crezi în asta, accepţi asta, dar la sfârşitul zilei tot nu înţelegi... Nu te înţelegi pe tine cum încă nu-ţi dai pace, nu îi înţelegi pe ceilalţi cum au putut să facă promisiuni, doar ca să aleagă ce e mai uşor. Nu înţelegi cum poţi fi, de fapt... cum eşti de fiecare dată prea mult, dar niciodată îndeajuns. Ce să înţelegi, când laşi măştile jos după lupte crâncene cu raţiunea ta, doar ca să găseşti munţi ce nu vor să fie escaladaţi... de tine cel puţin. Ei bine, înţelegi că nu e lupta ta şi că ar trebui să mergi mai departe. Totuşi, cum faci una ca asta, când ţi-ai trimis deja sinele în vârf?!

            Eşti tot ce ai şi oricât încearcă lumea să-ţi inducă faptul că e ok să simţi asta... nu e. Da, eşti mai singură ca niciodată, dar nu aşa ar fi trebuit să te simţi în permanenţă. Well, este în regulă să-ţi pui încrederea în oamenii în care crezi că merită, dar nu-i poţi condamna dacă nu îţi rămân alături. Acelaşi principiu se aplică şi aici, în fond.

              Te consumă... speranţa, gândul că poate o să fie mai bine, că poate chiar îi e dor de tine, că poate chiar îi lipseşti, că poate momentul ăla încă îl bântuie şi pe el, că poate regretă măcar una din multele decizii ce v-au adus în stadiul actual. Ţi-ai spus în sinea ta că o să lupţi pentru a-l păstra în viaţa ta... lacul ţi-a fost martor când îţi spuneai că merită. Naivo...

              ,,Şi voi scrie adânc în inimi, după veacuri de mizerii/ Că-n iubirea fără margini, este marginea durerii.''

Scandal

,,I want you to know, I need you to know, not choosing me is okay. I can’t allow you to make me play secondary field.I can’t allow you to trick me into being as much as a inconvenient to you. I want to be a priority (Liv), I won’t settle to be just an endless circle of you having me when you can’t have anyone else.’’ – Jake

,,I’ve wondered what’s wrong, and I found out. This is my life. That’s what’s wrong. You didn’t showed up... for me. You left me hanging and I had to do everything myself! I’m alone here... We’re supposed to be parteners. We’re supposed to be in this together. If you knew the sacrifices that I made, the things I have given up and the pieces of myself that I have given away for you... and you treated me this way. You make me beg for scraps, when I have done nothing but fight for you. You don’t have to love me. I think that we are in this hell togeher, and the flames are burning both of us with equal intensity, so the least you could do is show up... for me! Instead of being like some stranger.’’ – Mellie

,, Just make sure she loves you. If she loves you... she can be any kind of tornado she wants.'' - Fitz

,,I think it eats you until you’re not you anymore, until you’re lost, until you can’t rememeber who you were, until you forget yourself, and all you can see is the greater good. All you can see is God, and love. You’re so busy loving him, you forget to be a person.’’ – Olivia

,,You screwed up, again. You put me in a position where I had to defand myself, again; where I had to bend my morals, again; where I have to go against every single thing that I believe in! Again!’’ – Olivia

,,What else do you need? What service can I rander you today? Am I here to strike your ego? Am I your cheerleader? Am I here to wipe your tears? Am I your nanny? Am I here to fight the bullies? Maybe I’m here to make you feel good. Maybe I’m your dealer, or maybe I;m here to makke you feel hot and manly, and ready... So you can forget at least for a second about your life. Is that what I am?

What else am I supposed to be? I lie in bed every night, and I play our relationship over and over in my head, like a movie. We meet, we fall in love, we can’t stop ourselves, we’re meant to be I give up eveything inside me and then it stops. The movie just stops. I don’t know how it ends.’’ – Olivia

"I am not a toy you can play with when you're bored or lonely or horny. I am not the girl the guy gets at the end of the movie. I am not a fantasy. If you want me, earn me!" — Olivia

,,Nothing you tell yourself will save you from the truth.’’ – Eli Pope

,, It’s me. Nothing would’ve happened... None of it would be happening if it weren’t for me. The only common denominator is me. I’m the center. I’m the eye of the storm. This is me doing what I do best, I’m handing this, I’m fixing this. I have been over every option, I have looked at it from every angle, and I have hoped, and prayed that I was wrong. I have tried to pretend that I didn’t know what the answer is, but I do. So, now it’s time for me to stand in my truth. It’s me. I’m the thing that needs to be fixed. I’m the thing that needs to be handled.’’ – Olivia

,, You can keep as quite as you like, but one of these days, somebody is going to find you.’’ – Cyrus

,,You can’t be breaked, and that’s a relief to me, because I cannot disappoint you. I cannot hurt you more than I already have. I cannot destroy your image of me or break your heart, or damage your soul. You don’t believe in me, so... I have nothing in you to break. I am on no pedestals, You see me for what I am... a filthy monster desperately trying to hold on to the last shreades of its humanity, You... are a good person. I’m not promising much, but I’ll promise this: I... may not do it well, but I will do my best to be your someone. So, you’re not alone.’’ – Jake

,,It only feels like a misstep at first, a compromise, a concession to reality, a bad move well-played. But at some point, you’re only going in that direction. By the time you realize how far down that path you are, you’re lost. Everything is unrecognizable. You are unrecognizable to yourself. You find yourself doing things you never thought you’d do in ways you never thought you’d do them to save things you’re not even sure you want to save, but you can’t help it. That’s when you’re done.’’ – Olivia

,,You have to be... twice as good as them to get half of what they have.’’ – Eli Pope