In spatele a tot ceea ce inseamna existenta pe Pamant,
intelesurile vietii sau orice altceva care are legatura cu viata se afla acea
fiinta umila si demna mila.
Omul e pus sa traiasca fara sa i se explice de ce, asa ca
agonizeaza perioade mari de timp in cautarea unui raspuns. Apoi, cauta sa se
multumesca cu prorpia lui existenta, dar incepe sa realizeze ca ar merita mai
mult, ca ar merita totul, asa ca munceste toata viata sa umple golurile pe care
le resimte mereu. Muncid obeserva cum altii au deja totul, altii care au avut
oportunitati la fiecare pas, ii observa pe cei care n-au fost nevoiti sa se
chinuie ca sa capete ceea ce este necesar ca fiecare sa aibe.
Dupa atatea esecuri normal ar fi sa cedeze, dar n-o face.
Continua sa agonizeze, sa muncesca si sa se intrebe, continua sa
merga mai departe ghidat de speranta ca intr-o zi va capata tot ce merita, va
capata absolutul.
Printre toate mai gaseste si forta de a se bucura de tot ce
ii ofera existenta limitata. Realizeaza brusc ca probabil viata lui ar fi plina
numai de bucurii daca nu ar fi fost miliarde de destine in spatele lui care
l-au impins nu in lume, ci intr-o societate mizera, saraca intelectual, lipsita
de orice spirit. E vorba de toate destinurile ratate ale oamenilor de dinaintea
aparitiei lui pe Pamant, oameni care au ales egosimul, care s-au lasat
prizonierii superficialitatii si au apucat pe drumul egoismului.
E demn sa traiesti constient de toate acestea
E ipocrit sa traiesti constient de toate acestea si sa nu te
doara.
