Spre culmile disperarii

,,Este o constatare pe care spre regretul meu o verific in fiecare clipa: nu pot fi fericiti decat oamenii care nu gandesc nimic, adica aceia care gandesc numai cat trebuie vietii. Caci a gandi numai cat trebuie vietii nu inseamna a gandi. Adevarata gandire seamana unui demon care tulbura sursele vietii sau unei maladii ce afecteaza radaciniile acestei vieti. A gandi in fiecare clipa, si a-ti pune probleme capitaale la tot pasul, a avea permanent in constiinta indoiala asupra propriului tau destin, a simti oboseala de a trai, a fi obosit de ganduri si de existenta ta pana dincolo de orice rezistenta, a lasa o dara de sange si fum dupa tine, ca simboluri ale dramei si ale mortii fiintei tale, inseamna a fi nefericit in asa masura, incat ti-e scarba de tot fenomenul acesta al gandirii si te intrebi daca refelxivitatea nu e o pacoste pe capul omului. Multe sunt de regretat in lumea in care n-ar trebui sa regret nimic. Si ma intreb: merita lumea aceasta regretul meu?''- Emil Cioran

Esti liber! Te simti liber? Traiesti in democratie! Ti se pare ca ti se respecta drepturile? Poti fi fericit! Te simti fericit? Traiesti! Simti ca traiesti?

O existenta care nu ascunde nicio mare nebunie, nu are nicio valoare.

,,Nu stiu absolut deloc pentru ce trebuie sa facem ceva in lumea aceasta, pentru ce trebuie sa avem prieteni si aspiratii, sperante si visuri. N-ar fi de-o mie de ori mai preferabil o retragere intr-un colt indepartat de lume, unde nimic din ceea ce alcatuieste zgomotul si complicatiile acestei lumi sa nu mai aiba niciun ecou? Am renuntat atunci la cultura si la ambitii, am pierdut totul si n-am castigat nimic. Dar ce sa castigi in lumea asta? Sunt unii pentru care orice castig n-are nicio importanta, care sunt iremediabil nefericiti si singuri. Suntem toti atat de inchisi unul altuia! Si daca am fi atat de deschisi incat sa primim totul de la celalalt sau sa-i citim in suflet pana in adancuri, cu cat i-am lumina destinul? Suntem atat de singuri in viata, incat te intrebi daca singuratatea agoniei nu este un simbol al existentei umane. Este un semn de mare deficienta in vointa de a trai si a muri in societate.''

,,Pe Culmile disperarii'', de Emil Cioran