E durere și iubire concomitent. Nu uita de frică… pentru că atunci când
vezi cât doare să-l iubești îţi e frică de cât a ajuns să însemne pentru
tine. De fapt, nu… îţi e frică să nu îl pierzi.
Nimic nu are sens, nu? Nimic nu mai are rost. Nimic nu mai e cum a fost și parcă și cheful tău de viaţă e undeva ascuns într-un colţ care e dominat de prezenţa lui.
Realitatea îţi arată doar că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie, că voi nu sunteţi unde ar trebui să fiţi, adică oriunde, dar împreună.
Îţi taie respiraţia, pur și simplu… Te întărești într-o lume crudă,
străină de propriile-ţi sentimente, că să reziști. Lumea te învăţat să
faci asta, el, mai mult sau mai puţin, îţi impune să faci asta. Să-ţi
ascunzi trăirile, să-ţi ascunzi intensitatea sentimentelor ce pot părea
nefirești pentru cel ce n-a iubit cu adevărat vreodată (la naiba, că
nici ţie nu îţi vine să crezi cât de puternică poate fi iubirea ce i-o
porţi). Ce altceva ai putea face?
Totuși, e bine că simţi… chiar dacă te doare, mai ales dacă te doare din iubire.
Înseamnă că ești încă vie. Dacă încerci să te trezești la realitate,
încetează, pentru că este vorba pe de-o parte de cel mai frumos vis al
tau și pe de altă parte reprezentarea a tot ceea ce te-ai temut
vreodată. Înfruntă-ţi temerile! În fond, nu e rău să te echilibrezi un
pic. Talerul iubirii ce i-o porţi trebuie să cântărească la fel cu
talerul propriei tale vieţi. Iubirea nu cere sacrificiu, cere sacrificii mărunte, care te fac mai bun… el o știe mai bine.
Te critici, ar fi culmea să nu o faci… Te critici pentru că nu vrei
să te simţi așa, pentru că n-ai nicio certitudine, pentru că te minţi
singură spunându-ţi că ai lăsat ca lucrurile să ajungă aici, când știi
foarte bine că iubirea n-are limite sau graniţe decât atunci când le distruge pe ale celui pe care îl consumă.
Urăști să aștepţi, urăști să ai răbdare și, totuși, uită-te la tine
acum… Maturitatea ta, ca om, nu are prea multă relevanţă când vine vorba
de iubire. E și normal, atâta timp cât nu îţi stăpânești ieșiri
necontrolate, ci sentimente dornice să fie împărtășite. Te-ai gândit că, poate, încerci să-ţi controlezi chiar sufletul? Poate toată durerea ta, este de fapt durerea sufletului tău ce simte că e departe de a lui pereche.
Îţi place ideea, zâmbești când te gândești că poate e atât de greu
pentru că merită, că e atât de greu acum tocmai pentru că e atât de bine
când sunteţi împreună.
Pierzi contactul cu realitatea când ești cu el. Lumea, oamenii,
locul, chiar și tu și el… nimic nu mai contează când sunteţi împreună,
pentru că sunteţi doar voi, care este tot ce a contat, contează și va
conta vreodată.
Este durere din iubire sau altfel spus… este dor.
