Going through changes

Imaginati-va ca sunteti pe marginea unui lac si aruncati o pietricita in apa. Piatra se scufunda, creand valuri, apoi mai luati o piatra si o aruncati in alta parte, creandu-se noi valuri care se vor intersecta cu celelete. La scurt timp dupa toate acestea luati o piatra maricica si o aruncati, evident valurile vor fi mai mari, si se vor suprapune cu cele mai micute, dupa care luati un bolovan pe care il arncati in apa, facand inexistente celelte valuri. Acum ganditi-ca ca este la fel si in viata! Pietrele sunt problemele pe acre un om le intalneste pe parcursul vietii sale( lacul). Intampinam cate o problema, doua, trei... pana se intampla ceva serios... si abia atunci ne oprim si realizam ,, Abia acum am o porblema''.
 Viata este mult prea scurta ca sa ne lasam condusi de problemele care exista in viata fiecaruia, mereu si totusi ce putem face? In continuare sustin ca trebuie sa traim fiecare moment al vietii la intensitate maxima, chiar adca aceste clipe nu sunt tocmai placute sau usor de indurat. Este totusi o problema atunci cand... pietricelele acelea aruncate in lac sunt din ce in ce mai numeroase.
Gasiti undeva in adancul vostru puterea sa va detasati si sa ganditi ca sunt doar valuri create de pietre mici, care trec! Apoi, daca sunteti in stare ganditi-va si la cei din jurul vostru... Poate ca atitudiena pe care o aveti, pe buna dreptate sau nu( depinde de foecare caz in parte), ii poate afecta pe cei dragi, care vor sa va ajute, De sigur, nu exclude-ti nici posibilitatea ca pietrele aruncate de voi sa se adune si pentru ceillati, caz in care deja cel care trebuie ajutat si sustinut, in primul rand, numai sunteti voi!
 Totusi, cu toate ca ,, toate trec si se uita ori se iarta'' nu pot spune ca nu sunt grele, atunci cand le traim! Cum doar prezentuul conteaza, o problema inseamna un prezent nu prea bun... Rezolvarea lor este de multe ori simpla, insa este complicat pana gasim acea cale simpla pe acre sa o punem in aplicare.
Prefer sa inchei, cu toate ca ar mai fi multe de zis... nu uitati totusi ca ceea ce nu ne omoara, cu siguranta ne face mai puternici!!!

Vis vs. Realitate

Intr-o lume plina de oameni meschini, superficiali, lacomi, rai si slab dezvoltati, din punct de vedere intelectual, cea mai la indemana sursa de a ne hrani speranta este visul.
Se stie faptul ca omul este un visator, inca din primii ani ai vietii viseaza sa zboare ori sa aiba super-puteri. Cu cat creste, cu atat si visurile lui devin mai potrivite, mai mature si mai realizabile.
 Eu nu fac exceptie. Din contra, multi m-ar putea crede o viasatoare ,,cu norma-nteraga''. Motivul pentru care sunt asa este datorat increderii neconditionate, pe care o am in omaneii. Speanta ca, totusi, nu este totul asa de grav pe cat pare, ca exista cate ceva bun in fiecare om, ca lumea isi va da seama cat de patetica este, ca razboaiele nu-si au rostul, ca suntem neputinciosi doar in fata naturii si a Lui Dumnezeu, ca avem un scop pe Pamant, ca trebuie sa facem ceva daca tot tarim...
Credeti sau nu... o lume ca cea descrisa mai sus, pare SF, comparativ cu cea in care traim noi zilnic. Ganditi-va un pic... nu ne mai permitem luxul, omaneni obisnuiti fiind, sa ne plimbam linistiti intr-un parc. Dupa o saptamana grea de munca/ scoala, te hotarasti sa te duci cu pritenii intr-un parc, sambata, fiind o zi frumoasa de primavara, pe care ai asteptat-o multa vreme... Te plimbi linistit, pana auzi diferite genuri de muzica de la telefoanele unor persoane care te mai si intimideaza. Evident, grupurile de tineri, care vorbesc tare, care se dau in spectacol si care mai au putin si te iua la bataie prntru ca te uitati la ei, nu lipsesc. Realizati?! Nu putem face nici macar lucruri banale, in mod civilizat, dar barem sa depasim crize economice, sociale etc. 
Nimic numai este ce a fost odata, iar bunul simt si buna crestere( acei 7 ani d'acasa) nu-si mai gasesc vreun loc in care sa-si oata prinde radacinile.
Nu este normal, nu ma intelegeti gresit. Defapt, teoretic vorbind, cum normalitatea este data de ceea ce face/ spune/ gandeste majoritatea, atunci da este normal. Totusi, normalitatea aceasta difera de ceea ce este bine sau de ceea ce ar trebui sa fie normal.
Atat de rau s-a ajuns si eu continui sa visez la o lume, nu pesrfecta, cat la o lume constienta, o lume in care sa ne asumam raspunderea pentru deciziile noastre, indiferent de consecinte, o lume in care se doreste acea schimbare care este atat de necesara.
Deci, visez prea mult? vad realitatea ca atare? sau demonstrez ca este posibil sa le avem pe amndoua in mod echilibrat si benefic? P.S. Nu uitati ca o viata avem, sa profitam de ea indiferent de cum ar fi ea, in perspectiva ta!

The world don't love you anymore

Vi s-a intamplat vreodata sa fiti inconjurati de o multime de oameni cunoscuti si totusi sa aveti impresia ca nu aveti pe nimeni aproape? Sa vedeti zilnic aceleasi fete, sa vorbiti cu atatea persoane, despre care nu stiti mai nimic si despre care, pana la urma nu va pasa?! 
Societatea in care traim ne obliga sa fim cunoscuti, sa socializam excesiv... Nu pot spune ca este un lucru prea rau, insa cati dintre cei cunoscuti de voi, chiar or sa va sara in ajutor, cand veti avea nevoie? 
Suntem atat de satui si de obisnuiti cu persoanele egoiste, care isi urmaresc doar propriul inters si care nu se gandesc decat la cum sa faca rost de faima, incat deja acest lucru a devenit o normalitate. Numai suntem in stare sa reactionam sau sa spunem ceva, cand vedem astfel de oameni, singura noastra ,,arma'' ramne indiferenta, nepasarea... Ajungem aporape ca ei... Este un cerc continuu, care se pare ca nu se va rupe prea curand.
Recunosc, nu voi putea intelege niciodata aceasta sete nebuna dupa avere, dupa rau sau dupa spectacol ieftin. Mi se pare foarte ironic cum suntem sclavii banilor, cum nu putem trai fara niste harti pe care sunt ilustrate chipurile marilor scriitori, istorici, omeni care au facut istorie( serios... multi nici nu stiu cine sunt persoanele acelea, dar pentru acel chip alaturi de un numar, sunt in stare sa ,,calce peste cadavre'').
Observ, de asemenea, cum razbunarea numai este considerata ,,arma prostului''. Razbunarea a devenit din ce in ce mai frecventa... Este foarte simplu, din prostie, rautate, superficialitate te razbuni pe cineva, acel cineva nu se va lasa mai prejos... si tot asa. Si mai nostim este cand aceste ,, lupte pentru dreptate'' sunt duse de catre ,, vedetele tarii'' la televiziune.
Revenind la subiectul principal, se intampla atatea lucruri, fata de care trebuie sa fim indiferenti pentru binele si sanatatea noastra, chiar. Oare chiar nimeni nu vede cum am ajuns? Nu poti avea incredere in oricine, daca i se afce cuiva rau pe strada toata luema este atrasa mai mult pentru a afla ce s-a intamplat, nicidecum pentru a ajuta persoana in cauza. Este doar un exemplu care estevalabil si la scara mai mare. 
Traim printre semenii nostri si totusi nu stim printre cine traim si asta pentru ca nu putem avea incredere in nimeni! SI NU... NU ESTE NORMAL!  

One moment... Every moment

Niminc nu este intamplator... Totul are un sens, totul se intampla cu anumit scop, iar din aceasta cauza refuz sa cred in termenul ,, coincidenta''. Traim intr-o lume in care fiecare din noi are un destin. In fiecare zi avem de invatat, de descoperit ori de aprofundant cate ceva.
Totusi, ceea ce ma nemultumeste este faptul ca nu toti suntem recunoscatori pentru viata pe care o ducem. In mod tipic noua, ne dorim mereu mai mult, vrem mai mult si nu suntem capabili sa ne gandim ca ,, Asta e tot ce am, sa profit cat inca mai este!''. Va veni si timpul tau... Odata si odata destinul fiecaruia atinge un apogeu, moment in care este posibil ca viata sa ia o intorsatura radicala, sa simtitm ca traim, sa ne simtim importanti, sa contam doar noi... depinde de trairile, sentimentele si modul de gandire al fiecaruia, de a percepe acesta perioada.
Asta nu inseamna ca trebuie sa ne gandim sau sa asteptam doar acel moment! Fiecare clipa traita conteaza... Luati-va putin timp doar pentru voi... Detasati-va putin si ganditi-va cine va e alaturi... cat de bine va simtiti alaturi de persoanele dragi, de cat de bine v-ati putea simti alergand intr-un parc, pierzand timpul pentru a simti totul intens... fara griji, fara stres, fara probleme. Incetati sa cautati scuze, afirmand ca nu va permite timpul... asa cum am spus si intr-o postare trecuta, timpul nu exista... asa ca incepeti sa traiti.
Sunt sigura ca multi sustineti ca aveti o viata mai dificila, mai complicata si daca a-ti avea mai mult poate ati reusi sa va bucurati cum trebuie de fiecare moment, insa ganditi-va ca mereu ne vom dori mai mult... Nicioadata nu ne vom satura sa cerem mai mult chiar si de la noi, trebuie sa fim multumiti cu ceea ce avem... Altfel, vom regreta odata si odata k am lasat viata sa teraca pe langa noi... Ca nu am realizat nimic, inafara de multe ore pierdute la munca, stres si probleme nesemnificative.
 

Me, myself and TIME...

Adesea ma gandesc la faptul ca pierdem timpul, ca ne irosim viata si o lasam sa treaca pe langa noi. Prostii... Timpul, teoretic, nu exista, doar ca existenta fiecaruia, in aceasta lume, este limitata si in mod tipic noua, trebuie sa dam vine pe ceva sau pe cineva pentru asta.
Sa ne intorcem la originile noastre... Cand Adam si Eva erau in viata, se stie ca erau nemuritori, chiar credeti ca timpul exista in perceptia lor? Evident ca nu... Au comis pacatul etern, care ne urmareste pe fiecare pana si astazi, pacat care din punctul meu de vedere este foarte benefic. Omul nu estie sa aprecieze ce are, la momentul oportun, daca am fi trait etern nu am fi apreciat niciodata ceea ce conteaza cu adevrat, pentru ca le-am fi avut pentru totdeauna.
Revenind la existenta reala sau imaginara a timpului... Un documentar m-a determinat sa afirm faptul ca ceea ce numim noi ,, timp'' este relativ. De cand exista ceva in Univers? Care este eca mai veche planeta? Nu stim! Sau daca stim, avem idee de ceea ce s-a intamplat inaintea lor? Stiinta se foloseste de timp pentru a ascunde ceea ce nu stim defapt. 
Oamenii oboisnuiti, ca mine sau ca tine... foloseste conceptul de ,, timp'', fara sa-si dea seama, pentru a fi costineti ca nu traiesc pentru totdeauna... Ar fi u lucru benefic, insa cu toate acestea nu suntem in stare sa ,, traim clipa'', sa simtim totul la intensitate maxima sau sa apreciem ceea ce avem. In continuare traim superficial, fara rost... cu un unic scop, acela de a ne afirma intr-un mod cat mai prostesc. 
Ei bine, da! M-am gandit si la faptul ca in ziua de astazi inexistenta timpului ar crea nimic mai mult decat un haos, insa ideea principala este ca societatea noastra sau defapt, lumea moderna a fost cladita pe anumite principii nu neaprat gresite, cat create, inventate de neputinta noastra de a trai pur si simplu... Mereu trebuie sa existe o explicatie, un vinovat... pentru absolut totul, in ziua de astazi vinovatul este timpul!

The BIG-BANG!

O viata avem! Evident este esential sa o traim cat se poate de bine, dar stim prea bine ca nu este usor. Mereu se iveste cate ceva care nu te lasa sa fi doar fericit... Probleme, priteni falsi, superficialitatea si egoismul celorlati, motive sunt multe, dar tot ce conteaza la finalul zileli este sa credem in noi insine! Nimeni nu stie ce simti sau ce crezi la finalul zile si ce e mai rau este ca nu exista multi carora le pasa. Multi nu sunt, dar cu totii avem pe cineva acolo... care ne asculta, ne e alaturi, uitati-va cu atentie. 
Pentru mine, acest ,,BIG-BANG'' al blog-ului nu este intr-o zi foarte indicata... Sustin faptul ca ,,dramele'' sunt existente in viata fiecaruia... ,, Dumnezeu ii pune la incercare pe cei pe care ii iubeste!'', cum ne iubeste pe toti... fiecare avem de indurat divesre incercari ale vietii.
Nu are rost sa mentionez ce s-a intamplat... Tot ceea ce conteaza este ca mi-am dat seama ca este greu... foarte greu sa fi indeplinirea apropape perfecta a ceea ce ar trebui sa insemne ,,om''. Imi pasa prea mult si am incerdere orbesca in oameni si nu, nu este ceva bun! Aveti idee cata lume incerca sa profite de asta? (:-j) si aveti idee cum este atunci cand o persoana la care ti, in care aveai incredere, alaturi de care ai fost nu este capabila sa accepte sau sa inteleaga faptul ca faci, respectiv nu faci anumite lucruri spre binele lor? Am avut unul din momentele in care simteam ca nimeni si nimicnumai conteaza. Si da! am dreptate... la sfarsitul zilei ramanem singuri, doar noi... pe cont propriu... Foarte putine sunt persoanele care va vor fi alaturi, eu apreciez ca am macar una, doua astfel de persoane. 
E dureros, e trist, e anormal sa fim nevoiti sa gandim asa... insa aceasta este realiatatea! Societatea in care traim nu este normala, principiile pe care ne bazam in aceste zile nu sunt cele potrivite... traim sub armele incarcate, acaparati de cei care bor sa fie puternici intr-o lume in care zeul la care se inchina toti este banul! 
Eu cred k nu trebuie sa ajungi unul din adevaratii terorsti ai lumii ca sa iti fie bine! Speranta ca odata si oadta lumea isi va da seama cat de rau a ajuns inca traieste in mine.
Ok, recunosc ca a fost putin ,,la sentiment'' aceasta prima-postare... obisnuiti-va cu asta:))