Aproape că a devenit clişeică şi senzaţia în care ai impresia că poţi să salvezi lumea, în care ştii că tot ce faci, tot ce simţi, tot ce gâdeşti te aduce mai aproape de a le arăta lor cine eşti şi altora cine sunt ei. În egală măsură (şi mă refer aici la aceeaşi intensitate), senzaţia de a vrea să distrugi totul şi să o iei de la început ridică alte probleme, altele decât superficialitatea cu care este privită realitatea.
Apele sunt tulburi şi periculoase când te afli la graniţa dintre iluzia iubirii şi cinism.
Mulţi au certitudinea că te cunosc, au impresia că îţi ştiu slăbiciunile şi limitările, când de fapt tot ce caută e să înţeleagă la ce nivel se pot folosi de tot ce ai mai de preţ. Pretind toţi că te cunosc, de parcă ei îţi dau doza de speranţă ca să crezi fie în câte ai putea să realizezi, fie ca nu poţi mai mult decât îţi oferă iubire lor. Sunt oamenii ignoranţi (faţă de tine sau chiar faţă de propria lor condiţie) care caută să înţeleagă doar cât vor să înţeleagă, oamenii care încearcă să se folosească de ceea ce eşti, pentru că ei nu au cum să ajungă acolo. După toate astea, tot te intrebi de ce nu poţi să adormi fără să simţi presiunea moralităţii sau de ce te trezeşti mai nervos decât erai cu câteva ore înainte să închizi ochii şi să ajungi în lumea aia care îţi atestă că mai departe de atât... nu e nimic. Aşa ajungi să nu mai fii copilul cu slăbiciuni de altă dată şi să ajungi slăbiciunea altora, prin carcaterul pe care ţi l-ai format din cauza lor.
S-au născut furtuni în tine, şi-ncă alegi să taci într-o lume în care cuvintele distrug lumile altora. O să te pierzi dacă uiţi diferenţa dintre compromis şi rezolvare, o să uiţi că poţi să întorci tot pământul invers pentru ce iubeşti... şi că deja te-ai îndrăgostit de tot ce poţi crea, tot ce poţi cuceri.
Uneori trebuie să mai pierzi unele bătălii, ca să nu pierzi războaiele pe are le duci cu tine împotriva lor.
La finalul zilei, te chinui să nu aparţii nimănui şi nu înţelegi câtă nevoie ai de fapt de cineva care să-ţi amintească că luminile de pe cer sunt stele şi că paginile în istorie le scrii fără să pui nimic pe foaie.
