De curând am dat peste un citat care spunea să lupţi pentru iubire, dar să nu lupţi ca să arăţi că meriţi, căci tocmai... meriţi mult mai mult de atât. Aşa simplu să fie?!
Sunt momente în care nu mai ştiu pentru ce lupt sau măcar dacă mai lupt, iar asta mi se datorează.
Poate în loc de munţi, ar fi cazul să escaladezi ziduri; propriile-ţi ziduri care te împiedică să vezi că te aştept.Poate ar fi cazul să laşi visele egoiste pentru vise în doi, unde s-ar împlini mult mai multe.
Şi de-ar fi să rămâi blocat în ziduri sau prins în fantezii străine de propria-ţi viaţă să ştii că încerc... să ştii că am încercat...
Nu lăsa tăcerea să vorbească mai tare decât sufletul... n-ar fi corect.
Ajungi atât de singur uneori, încât începe să aibă sens. Evident că are sens. Laşi să se întâmple asta pe când frustrarea mea înfundată în regret se limitează la pagini scrise, în pahare de vin şi taste ce încearcă să capete un sens (sau să găsească un sens - măcar ele).
Poate alerg prea mult după viaţă, poate nu ştiu să fiu.
- O cheie, infinit şi o bufniţă.
