marți, 28 iulie 2015

Oamenii nu sunt răspunsuri, ci întrebări

   Cele mai mari bătălii ale vieţii sunt între tine şi sinele tău. Este infernal să îţi aduci proprii demoni la tăcere, mai ales când ei sunt de fapt propriile-ţi gânduri. Până la urmă, dacă nu te bazezi pe ce gândeşti, ce-ţi rămâne?
Răspunsul este simplu: rămâi cu partea spirituală, cea în care sufletul îţi dictează ce să faci şi încotro să te îndrepţi. Problema apare când cunoaşterea şi spiritul se întâlnesc şi sunt nevoie să se contopeasca în om, ca să-I permită nu numai să-şi împlinească destinul, dar să şi aibă libertatea de a trăi.
   Sufletul ştie mereu ce are de făcut, îşi cunoaşte rolul, ştie încotro să se îndrepte, pe cine să accepte lângă el şi cum să se vindece. Gândirea, pe de altă parte, este un rău necesar, care te pune în relaţie cu realitatea.
   Te lupţi o viaţă întreagă ca să fii tu, pentru că nu dispui de luxul libertăţii propriei tale firi. Pe bună dreptate, că ajungi să te bazezi pe ce gândeşti, până la urmă e comprimarea libertăţii tale, a întregului tău univers infinit în care-ţi conturezi spiritul.
   Toate astea, de multe ori vor intra în conflict cu aspiraţia ta naturală către absolut. Înălţarea ta realizată prin cunoaşterea de sine, descoperirea locului şi rolului tău aici şi, implicit, conştientizarea că eşti parte a Creaţiei şi că în tine zace puterea de a schimba sau a împlini echilibrul universal. Cunoaşterea ucide spiritul, în contextul în care te laşi pradă îndoielilor şi posibilităţilor, fiindu-ţi frică să te bazezi pe ce-ţi dictează inima.
   Şi ne întrebăm de ce ni s-au dat ambele, atâta timp cât nasc doar probleme şi lupte în sinea noastră, în loc de pace?! Omul a trebuit să fie liber, pentru a fi desăvârşit. Libertatea vine atunci când ţi se permite să vezi toate aspectele, rămânându-ţi ţie, doar să alegi dacă te bazezi pe adevăr sau pe ce e mai uşor.
   Frica este cea care ne spune să ne oprim, când suntem pregătiţi să depăşim limitele, trebuie tratată cu tăcere şi curaj.
   Cu toţii suferim, dar continuă să mergi înainte!

luni, 13 iulie 2015

Plănuieşte un miracol

Când vine vorba de oameni nimic nu e universal. Adevărul este că încercăm doar să pretindem că îi cunoaștem pe ceilalţi, când nu facem decât să ne descoperim pe noi înșine.
Un om nu poate schimba un alt om, cel mult îl poate influenţa sau îl poate manipula. Adevărata schimbare vine din interior, nu din exterior. Nu te lupţi cu nimeni înafară de tine atunci când îţi impui un lucru. Ești singurul care este în control, atâta timp cât știi să-ţi controlezi spiritul.
Pentru că a avea o influenţă asupra unei persoane înseamnă să-ţi oferi propriul suflet. Acea persoană nu mai are propriile gânduri și nu se mai înflăcărează de propriile pasiuni. Virtuţile sale nu-i mai aparţin. Păcatele sale, dacă există așa ceva, sunt împrumutate. El devine ecoul muzicii altcuiva, un actor ce interpretează un rol ce n-a fost scris pentru el. Scopul vieţii este perfecţionarea personală. Împlinirea desăvârșită a propriei firi – aceasta este motivul pentru care fiecare din noi trăiește pe acest pămant. Oamenii se tem de ei înșiși în ziua de azi. Au uitat de ei…
Ne gândim la noi ca fiind oameni în căutarea unei treziri spirituale când, de fapt, suntem fiinţe spirituale în încercarea de a ne conecta cu o trezire omenească. Privindu-te din perspectiva propriului tău suflet vei putea să îţi amintești de ce și pentru ce ai venit aici.


Adevărul este cheia și, totodată, deţine răspunsurile întrebărilor tale. Datorită oamenilor de multe ori nu va fii scos la lumină, tocmai pentru că se tem de puterea lui. Toată lumea se teme de el, cu toate că paradoxal, cu toţii pretindem că suntem ghizi într-o lume în care doar nouă ni s-au împărtășit tainele adevărului. Suntem atât de naivi…
Când crești descoperi că ai apărat minciuni, că te-ai minţit sau că ai suferit prostește. Dacă crezi în tine, nu trebuie să te judeci, dar nici nu vei lăsa aceste greșeli să se repete.
Suntem călători într-o aventura cosmică, bucăţi din Univers ce se mișcă libere, ce iubesc și plâng în infinit. Viaţa chiar este infinită pentru cel ce știe să trăiască. Acum e un moment preţios, este o mică poartă către eternitate.
Poate tocmai aceasta este chiar clipa ta… doar a ta, momentul tău special și prevestitor, unicul dintre toate momentele, dintotdeauna.
Desigur, nu suntem învăţaţi să conștientizăm puterea pe care o deţinem, tocmai de aceea este o virtute tot ceea ce deformează, tulbură sau ne îndrumă să îi compromitem societăţii mersul.
Este o virtute ceea ce ne face să trăim atlfel decât ne este impus.