,, Faci totul să fie mai greu''

Adevărul este că ajungi să iubeşti atât de mult, încât te pierzi în existenţa celui care-ţi domină inima. Şi asta nu e corect, nu e corect faţă de tine... Iubeşte-l, iubeşte-l nebuneşte, dar nu te pierde, pentru că în nopţile în care sunteţi nevoiţi să dormiţi în paturi separate, sufletul tău plânge, în loc să râdă că are de cine să-i fie dor.
Pe tine cine te iubeşte? Pe tine cine te iubeşte la fel de mult pe cât îl iubeşti tu pe el? Nu contează dacă el uită de tine. Dacă e Acela care îţi e menit o să apară în ultima clipă şi o să te ridice de jos, dar dacă nu... Şi chit că e el Acela... meriţi, până se trezeşte, să fii iubită la aceeaşi intensitate cu care iubeşti... aşa că iubeşte-te şi pe tine.
Între timp, ţie nu-ţi pot cere să mă înţelegi, nici eu nu ştiu de ce îmi este sufletul atât de rebel şi nesătul. Am impresia că bat pasul pe loc, că nu fac destul de mult, mă sufoc şi plec fără să aleg o destinaţie.
Trăiesc o luptă în care binele pe care-l fac pare prea puţin şi obstacolele lasă o cicatrice mult prea adâncă. Învelişul inimii este prea subţire, dăruiesc şi uit să mai primesc, iubesc şi uit să-mi vi...ndec sufletul.
Nu-mi este frică de dragoste, dar mă tem că oferind atât de mult, am să mă pierd şi pe mine. Să nu mă laşi să tac, pentru că tăcerea este începutul sfarşitului. Să nu mă laşi să plâng, pentru că atunci inima mea va crede că nu-ţi pasă.

Iniţierea

,, Iniţierea se află în miezul oricărei existenţe umane autentice. Şi aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viaţă umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferinţă, pierderea şi recucerirea eului propriu, << moarte şi înviere>>; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om îşi vede viaţa ca pe un eşec. În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranţă pare să ofere o soluţie: aceea de a-şi lua viaţa de la capăt. Dacă putem spune că iniţierea constituie o dimensiune specifică a existenţei umane este înainte de toate pentru că numai iniţierea conferă morţii o funcţie pozitivă: aceea de a pregăti noua naştere sporotială, accesul la un mod de a fi nesupus acţiunilor devastatoare ale Timpului. "
- Mircea Eliade