Oamenii nu sunt răspunsuri, ci întrebări

   Cele mai mari bătălii ale vieţii sunt între tine şi sinele tău. Este infernal să îţi aduci proprii demoni la tăcere, mai ales când ei sunt de fapt propriile-ţi gânduri. Până la urmă, dacă nu te bazezi pe ce gândeşti, ce-ţi rămâne?
Răspunsul este simplu: rămâi cu partea spirituală, cea în care sufletul îţi dictează ce să faci şi încotro să te îndrepţi. Problema apare când cunoaşterea şi spiritul se întâlnesc şi sunt nevoie să se contopeasca în om, ca să-I permită nu numai să-şi împlinească destinul, dar să şi aibă libertatea de a trăi.
   Sufletul ştie mereu ce are de făcut, îşi cunoaşte rolul, ştie încotro să se îndrepte, pe cine să accepte lângă el şi cum să se vindece. Gândirea, pe de altă parte, este un rău necesar, care te pune în relaţie cu realitatea.
   Te lupţi o viaţă întreagă ca să fii tu, pentru că nu dispui de luxul libertăţii propriei tale firi. Pe bună dreptate, că ajungi să te bazezi pe ce gândeşti, până la urmă e comprimarea libertăţii tale, a întregului tău univers infinit în care-ţi conturezi spiritul.
   Toate astea, de multe ori vor intra în conflict cu aspiraţia ta naturală către absolut. Înălţarea ta realizată prin cunoaşterea de sine, descoperirea locului şi rolului tău aici şi, implicit, conştientizarea că eşti parte a Creaţiei şi că în tine zace puterea de a schimba sau a împlini echilibrul universal. Cunoaşterea ucide spiritul, în contextul în care te laşi pradă îndoielilor şi posibilităţilor, fiindu-ţi frică să te bazezi pe ce-ţi dictează inima.
   Şi ne întrebăm de ce ni s-au dat ambele, atâta timp cât nasc doar probleme şi lupte în sinea noastră, în loc de pace?! Omul a trebuit să fie liber, pentru a fi desăvârşit. Libertatea vine atunci când ţi se permite să vezi toate aspectele, rămânându-ţi ţie, doar să alegi dacă te bazezi pe adevăr sau pe ce e mai uşor.
   Frica este cea care ne spune să ne oprim, când suntem pregătiţi să depăşim limitele, trebuie tratată cu tăcere şi curaj.
   Cu toţii suferim, dar continuă să mergi înainte!