Îţi laşi sufletul în fiecare loc în care inima ta a bătut mai repede, sau în care ţi s-a tăiat respiraţia, sau în momentele când încerci să chemi în tăcere pe cineva de care îţi e dor...
Când nici măcar acea primă poză, cu nişte trandafiri albi, nu mai are puterea să-ţi amintească de momentul în care nici frunzele nu mai îndrăzneau să cadă într-o noapte târzie de toamnă... Rămân, în schimb, mărturii al timpului trecut, atestări ale amintirilor şi a bucăţilor din tine lăsate fie în locuri specifice, fie în grija altora.
Îţi spui în sinea ta ca nu poţi să condamni oamenii pentru ceea ce simt şi crezi în asta, accepţi asta, dar la sfârşitul zilei tot nu înţelegi... Nu te înţelegi pe tine cum încă nu-ţi dai pace, nu îi înţelegi pe ceilalţi cum au putut să facă promisiuni, doar ca să aleagă ce e mai uşor. Nu înţelegi cum poţi fi, de fapt... cum eşti de fiecare dată prea mult, dar niciodată îndeajuns. Ce să înţelegi, când laşi măştile jos după lupte crâncene cu raţiunea ta, doar ca să găseşti munţi ce nu vor să fie escaladaţi... de tine cel puţin. Ei bine, înţelegi că nu e lupta ta şi că ar trebui să mergi mai departe. Totuşi, cum faci una ca asta, când ţi-ai trimis deja sinele în vârf?!
Eşti tot ce ai şi oricât încearcă lumea să-ţi inducă faptul că e ok să simţi asta... nu e. Da, eşti mai singură ca niciodată, dar nu aşa ar fi trebuit să te simţi în permanenţă. Well, este în regulă să-ţi pui încrederea în oamenii în care crezi că merită, dar nu-i poţi condamna dacă nu îţi rămân alături. Acelaşi principiu se aplică şi aici, în fond.
Te consumă... speranţa, gândul că poate o să fie mai bine, că poate chiar îi e dor de tine, că poate chiar îi lipseşti, că poate momentul ăla încă îl bântuie şi pe el, că poate regretă măcar una din multele decizii ce v-au adus în stadiul actual. Ţi-ai spus în sinea ta că o să lupţi pentru a-l păstra în viaţa ta... lacul ţi-a fost martor când îţi spuneai că merită. Naivo...
,,Şi voi scrie adânc în inimi, după veacuri de mizerii/ Că-n iubirea fără margini, este marginea durerii.''
Interesante gânduri...
RăspundețiȘtergere