Intr-o lume plina de oameni meschini, superficiali, lacomi, rai si slab dezvoltati, din punct de vedere intelectual, cea mai la indemana sursa de a ne hrani speranta este visul.
Se stie faptul ca omul este un visator, inca din primii ani ai vietii viseaza sa zboare ori sa aiba super-puteri. Cu cat creste, cu atat si visurile lui devin mai potrivite, mai mature si mai realizabile.
Eu nu fac exceptie. Din contra, multi m-ar putea crede o viasatoare ,,cu norma-nteraga''. Motivul pentru care sunt asa este datorat increderii neconditionate, pe care o am in omaneii. Speanta ca, totusi, nu este totul asa de grav pe cat pare, ca exista cate ceva bun in fiecare om, ca lumea isi va da seama cat de patetica este, ca razboaiele nu-si au rostul, ca suntem neputinciosi doar in fata naturii si a Lui Dumnezeu, ca avem un scop pe Pamant, ca trebuie sa facem ceva daca tot tarim...
Credeti sau nu... o lume ca cea descrisa mai sus, pare SF, comparativ cu cea in care traim noi zilnic. Ganditi-va un pic... nu ne mai permitem luxul, omaneni obisnuiti fiind, sa ne plimbam linistiti intr-un parc. Dupa o saptamana grea de munca/ scoala, te hotarasti sa te duci cu pritenii intr-un parc, sambata, fiind o zi frumoasa de primavara, pe care ai asteptat-o multa vreme... Te plimbi linistit, pana auzi diferite genuri de muzica de la telefoanele unor persoane care te mai si intimideaza. Evident, grupurile de tineri, care vorbesc tare, care se dau in spectacol si care mai au putin si te iua la bataie prntru ca te uitati la ei, nu lipsesc. Realizati?! Nu putem face nici macar lucruri banale, in mod civilizat, dar barem sa depasim crize economice, sociale etc.
Nimic numai este ce a fost odata, iar bunul simt si buna crestere( acei 7 ani d'acasa) nu-si mai gasesc vreun loc in care sa-si oata prinde radacinile.
Nu este normal, nu ma intelegeti gresit. Defapt, teoretic vorbind, cum normalitatea este data de ceea ce face/ spune/ gandeste majoritatea, atunci da este normal. Totusi, normalitatea aceasta difera de ceea ce este bine sau de ceea ce ar trebui sa fie normal.
Atat de rau s-a ajuns si eu continui sa visez la o lume, nu pesrfecta, cat la o lume constienta, o lume in care sa ne asumam raspunderea pentru deciziile noastre, indiferent de consecinte, o lume in care se doreste acea schimbare care este atat de necesara.
Deci, visez prea mult? vad realitatea ca atare? sau demonstrez ca este posibil sa le avem pe amndoua in mod echilibrat si benefic? P.S. Nu uitati ca o viata avem, sa profitam de ea indiferent de cum ar fi ea, in perspectiva ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu